Terapia dentară este specialitatea stomatologică ce se ocupă cu tratarea leziunilor ce distrug țesuturile dure dentare, leziuni cunoscute sub numele de “carii”. Cu cât e depistată mai timpuriu, cu atât șansa de a fi tratată mai simplu, mai puțin costisitor și necesitând mai puține vizite la medicul dentist, este mai mare.

Inițial, caria e vizualizată sub forma unui punct maroniu; în timp, punctul se transformă într-o cavitate, care, nedepistată și netratată se mărește, evoluția ei ducând la afectarea pulpei dentare.

Simptomele sunt la început minore: jena la rece sau dulce, apoi apar dureri mai mari, respirație urât mirositoare, dinte sensibil la presiune sau chiar fractura unui perete dentar.

Tratarea cariilor înseamnă, în termeni simpli:

– indepartarea țesuturilor afectate, până în țesut dentar sănătos
– protecția țesuturilor sănătoase
– reconstituirea dintelui (prin plomba)

Alte tipuri de leziuni

  • Discromia dentară reprezintă o modificare a culorii fiziologice a structurilor dentare, care este percepută, în cultura noastră, ca fiind cât mai deschisă și strălucitoare, alături de dinți uniform aliniați. În funcție de etiologie, discromia dentară poate afecta întreaga arcadă temporară sau definitivă, un grup de dinți sau un singur dinte.
  • Hipoplazia dentară reprezintă o anomalie dentară cauzată de cele mai dese ori de traumatisme, malnutriţie sau obiceiuri alimentare incorecte, al cărei rezultat este o cantitate mai mică de smalț decât cea normală, dar cu o structură normală. Defectul poate să afecteze o zonă mică și să nu deranjeze estetic și funcțional, sau poate să ocupe o suprafață extinsă a dintelui. Cel de-al doilea caz se însoțește de tulburări masticatorii, fonatice sau estetice.
  • Anomaliile dentare de formă sau marime sunt tulburări ale procesului de dezvoltare care pot apărea din senin, au o evoluţie lentă, iar unele manifestări aparute brusc – în special legate de fenomenologia evoluţiei dentiţiei – sunt, de fapt, consecinţa unor perturbări anterioare. De cele mai multe ori, sunt rezultatul intrepătrunderii acţiunii unor factori etiologici generali (ereditari, neuro-endocrini, dismetabolici, etc) şi locali (perturbări în exercitarea funcţiilor, particularităţi ale comportamentului muscular, obiceiuri vicioase, modificări ale sistemului dentar etc).