În majoritatea cazurilor pacienții cu edentații parțiale sau totale (unul sau mai mulți dinți lipsă) au de ales între o lucrare clasică prin realizarea unei punți dentare, sau pot opta pentru un tratament modern cu implant dentar.  Însă cea mai bună alegere pentru fiecare pacient se face după un consult de specialitate și un plan de tratament stabilit de comun acord între pacient și medicul stomatolog.

Punte dentară

  • Atât puntea cât și implantul au că indicație înlocuirea unui dinte lipsă, doar că pentru realizarea unei punți, se șlefuiesc doi dinți adiacenți dintelui lipsă.
  • O punte dentară este mai dificil de igienizat din cauza corpului de punte (dintele suspendat) unde accesul este mai dificil și implică mai mult efort decât simpla folosire a aței dentare.
  • Durata de viață a unei punți dentare este de aproximativ 7-15 ani dacă aceasta este efectuată corect de medicul specialist, iar pacientul este atent la igiena orală.
  • Durata tratamentului este de 3 până la 5 vizite la medicul stomatolog, dacă sunt necesare și tratamente de canal.
  • Puntea dentară necesită o întreținere mai atentă, cum ar fi periajul dentar de două ori pe zi, utilizarea zilnică a aței dentare și vizita la stomatolog la 6 luni. De asemenea este recomandată limitarea consumului de zahăr și a produselor ce conțin amidon, deoarece acestea se transformă în acizi care atacă dinții și gingiile.

Implant dentar

  • Un implant dentar nu necesită șlefuirea dinților vecini.
  • Durabilitate – Implantele dentare sunt mai durabile decât punțile, iar dacă sunt îngrijite și igienizate corect, pot să reziste o viață întreagă.
  • Estetică – În zona frontală (dinții din față) punțile pot fi inestetice, pe când un implant realizat corect și imediat postextracțional poate să ofere un aspect 100% natural.
  • Costuri – Un implant dentar este mai scump în primă fază, însă dacă luăm în considerare că punțile dentare necesită înlocuirea după un anumit număr de ani, o să realizăm că defapt tratamentul cu implante dentare va avea costuri mai mici pe termen lung.
  • Durata tratamentului – inserarea implantului dentar și a coroanei necesită aproximativ 3 vizite la stomatolog.
  • Întreținere – Periaj adecvat de două ori pe zi, utilizarea aței dentare, precum și vizite regulate la medicul stomatolog.
  • Insă indiferent dacă alegeți o punte dentară sau implant dentar, e important să rețineți că amânarea unor tratamente dentare duce la agravarea situației inițiale și implicit la creșterea costurilor ulterioare.

    Pentru mai multe informații despre acest subiect sau o programare online, contactați-ne


0 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *